Descriere
Detalii
Marea literatură contemprană pentru micii cititori
A treia carte din miniseria „Unchiul meu trăsnit” cuprinde nu una, ci zeci de aventuri îmbinate cu măiestrie într-o construcție literară plină de suspans și de umor.
Cel mai trăsnit unchi își conduce de această dată nepoata într-un periplu prin copilăria lui și a tatălui ei, în industria de film de la Hollywood, în culisele serviciilor de securitate de la bancă, în cartierele pitorești din Istanbul. Povestea curge domol, aleargă sau chiar înoată odată cu eroii ei, traversând cei 698 de metri lățime pe care îi are Bosforul în cea mai îngustă zonă a sa. Bineînțeles, Zebră, prietenul dungat al unchiului, nu lipsește din aceste peripeții, ba chiar le și provoacă pe multe dintre ele! O apariție specială este cea a unchiului Mehmet, care îi scoate pe cei doi prieteni trăsniți dintr-o mare încurcătură și îi oferă autorului ocazia de a schița un portret emoționant.
Miniseria „Unchiul meu trăsnit” li se adresează cititorilor aflați la început de drum în lumea cărților. Își pot încerca puterile parcurgând singuri povestea sau puteți trece împreună prin ritualul lecturii. Un carusel de situații când absurde, când caraghioase, când palpitante, care de cele mai multe ori conțin câte puțin (mai mult) din fiecare ingredient – iată rețeta de succes a unei cărți de care cu greu îți vine să te desparți. Datorită lui Genç Osman Yavaş și ilustrațiilor savuroase create de Nalan Alaca, lectura se transformă într-o experiență incredibilă.
Mai multe informații
Mai multe informatii
Cod produs | 978-606-796-117-1 |
---|---|
Greutate | 0.2000 |
Autor(i): | Genç Osman Yavaș, |
Colecția: | UNCHIUL MEU TRĂSNIT, |
Editura: | Galaxia Copiilor |
Data apariției | 28 oct. 2021 |
Traducator(i): | Resul Cadir |
Ilustrator(i): | Nalan Alaca |
Nr. de pagini: | 64 |
Format: | 13 x 20 cm |
Copertă: | Flexibilă |
Legătorie: | Broșată |
Interior | Mixt |
Opinii
Scrie propria ta recenzie
Curiozități grecești
Pret normal: 44,90 RON
Special Price 31,43 RON
Relația medic-pacient în practica medicală
Pret normal: 49,90 RON
Special Price 34,93 RON
Un cățeluș în furtună
Pret normal: 34,90 RON
Special Price 15,71 RON
Unchiul meu trăsnit. Vol. 2: O aventură la restaurant
Pret normal: 29,90 RON
Special Price 11,96 RON
Prietenii lui Năsuc. Vol. 4: La piscină
Pret normal: 19,90 RON
Special Price 8,96 RON
Cartea 25 Pisicile Războinice. Zorii clanurilor: Calea Soarelui
Pret normal: 42,90 RON
Special Price 19,31 RON
Cartea 9 Exploratorii. Râul urșilor pierduți
Pret normal: 39,90 RON
Special Price 17,96 RON
Pachet Pisicile Războinice. Cărțile 13-24
Pret normal: 514,80 RON
Special Price 205,92 RON