Descriere
Detalii
Un tratat compact, riguros documentat, semnat de medici și profesori români
 Lucrarea de față se adresează atât medicilor rezidenți, cât și specialiștilor în stomatologie și medicină legală. Aspectele teoretice se îmbină cu graficele și pictogramele într-un volum color integral, publicat în condiții de excepție. 
 „O disciplină medicală care își pune cunoștințele în slujba justiției, ori de câte ori, pentru lămurirea unei cauze judiciare, sunt necesare anumite precizări cu caracter medico-biologic” – aceasta este definiția propusă de Vladimir Beliș pentru medicina legală. Vorbim, așadar, despre un domeniu aflat la intersecția dintre medicină și justiție.
 Medicina legală odontostomatologică sau odontostomatologia medico-legală este o subdisciplină a medicinei legale, aflată la interfața cu medicina dentară. Astfel, cunoștințele specifice medico-dentare sunt folosite în spețe juridice (civile sau penale). Aici sunt incluse identificarea dentară, traumatologia dentară, estimarea vârstei, analiza mușcăturii, malpraxisul dentar, antropologia dentară, arheologia dentară etc. Prima mărturie a utilității acestor practici provine din perioada 49-66 î.Hr. Agrippina, soția împăratului Claudius, a cerut capul amantei soțului său, Lollia Paulina. Iar identificarea capului a fost făcută pe baza unui dinte colorat anormal sau a unei malocluzii.
 Odontostomatologia medico-legală include: 
• Identificarea umană pe probe dentare; 
 • Estimarea vârstei pe probe dentare; 
 • Stabilirea datelor biologice, biosociale, etnice, rasiale în funcție de caracteristicile dentare; 
 • Identificarea sexului pe probe dentare; 
 • Analiza mușcăturilor, cheilo- și rugoscopia; 
 • Caracteristici dentare și buco-maxilo-faciale (BMF) în abuzuri (asupra copilului, violență domestică, terorism, tratamente inumane); 
 • Jurisprudență dentară.
Autorii volumului Tratat de medicină legală odontostomatologică
 Sorin Hostiuc, coordonator
 Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina de Medicină Legală și Bioetică 
 Octavian Buda 
 Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, Facultatea de Medicină, Disciplina de Istoria Medicinei
 Mihnea Costescu 
 Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, Facultatea de Medicină, Disciplina de Farmacologie
 Oana Isailă 
 Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina de Medicină Legală și Bioetică
 Daniela-Violeta Răghină-Teodoru 
 Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, Departamentul de Medicină Legală Clinică 
Mai multe informații
Mai multe informatii
| Cod produs | 978-606-587-559-3 | 
|---|---|
| Greutate | 0.2000 | 
| Autor(i): | Sorin Hostiuc, | 
| Colecția: | Nu există informații disponibile în acest moment., | 
| Editura: | ALL | 
| Data apariției | 15 oct. 2020 | 
| Traducator(i): | Nu există informații disponibile în acest moment. | 
| Ilustrator(i): | Nu există informații disponibile în acest moment. | 
| Nr. de pagini: | 272 | 
| Format: | 13 x 20 cm | 
| Copertă: | Flexibilă | 
| Legătorie: | Broșată | 
| Interior | Alb-negru | 
Opinii
Scrie propria ta recenzie
- Preveniți cancerul, accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic și alte afecțiuni letale- Pret normal: 31,61 RON - Special Price 18,97 RON 
- Harrison. Boli infecțioase- Pret normal: 687,03 RON - Special Price 618,33 RON 
 Vizualizare coș
 Vizualizare coș


 
 
 
  
  
 

 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
 








