Mihail Evgrafovici Saltîkov, cunoscut sub pseudonimul N. Șcedrin (1826-1889), a fost unul dintre cei mai mari scriitori satirici ruși ai secolului al XIX-lea. 

S-a născut la Spas-Ugol (provincia Tver) într-o familie de moșieri. A urmat școala la Moscova și Sankt Petersburg, după care a intrat în administrația de stat. Și-a început cariera literară în 1847, colaborând la gazetele radicale Sovremennik și Otechestvennîe zapiski. Din cauza simpatiei pe care a arătat-o față de socialiștii utopici francezi în nuvela Zaputannoye delo (1848), a fost exilat la Viatka (actualmente Kirov) până în 1855.

După ce se întoarce la Sankt Petersburg, publică primele sale texte de succes, reunite mai târziu în volumul Gubernskiye ocherki (Schițe din provincie), o satiră la adresa birocrației provinciale. Continuă să îndeplinească diverse funcții în administrația publică până în 1862, când se retrage pentru a înființa propria revistă. Împiedicat însă de oficialități, s-a alăturat redacției revistei progresiste Sovremennik, pe care a părăsit-o doi ani mai târziu. Revenit în slujba statului, a fost forțat să se retragă definitiv în 1868 și a devenit coeditor și, apoi, redactor-șef al revistei Otechestvennîe zapiski, închise de autorități  în 1884. Printre cele mai importante scrieri ale sale se numără Istoriya odnogo goroda (Istoria unui oraș, 1870), Pompadurî i pompadurshi (Pompaduri și pompadure, 1863-1874) și Skazki (Povești, 1880-1885). Tradus în numeroase limbi, romanul Domnii Golovliov  (Gospoda Golovliovî, 1875 – 1880; Editura ALLFA, 2016) este considerat capodopera lui Saltîkov-Scedrin și, totodată, unul dintre marile romane realiste rusești ale secolului.

„Idealismul este despotul gândirii, așa cum politica este despotul voinței.“ - M. E. Saltîkov-Șcedrin

„Arătând cum trăiesc oamenii sub jugul nebuniei am sperat să trezesc în cititor nu veselia, ci cele mai chinuitoare sentimente. […] Nu istoria statului în ansamblu o iau în zeflemea, ci o anume stare de lucruri.“

- M. E. SaltîkovȘcedrin