Timp de două zile, pe 10 și 11 mai 2018, cărțile medicale publicate de Editura ALL sunt prezente la Iași, la Conferința Pediatru.ro, cu reduceri de până la 80%. Evenimentul, desfășurat la Hotel Internațional, are tema „Priorităţi în practica pediatrică” și este gratuit. Conferinţele Pediatru.ro 2018 sunt organizate cu sprijinul Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu - Rusescu" și al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. În cadrul acestor conferinţe, susţinute de cadre didactice universitare de prestigiu, sunt abordate subiecte de larg interes din patologia copilului şi sunt prezentate noutăţi din domeniul terapeuticii pediatrice.