Editura ALL va fi prezentă, între 29 august și 02 septembrie 2018, la Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău. Cărțile publicate sub sigla Editurii ALL vor beneficia de reduceri între 20 și 70%. Vizitatorii sunt așteptați în Pavilionul central Moldexpo, în fiecare zi între orele 10.00 și 20.00, iar intrarea este liberă.

Proaspăt venit din tipar, cel de-al XII-lea volum al seriei Pisicile războinice. Noua profeție, Apus de soare își așteaptă cititorii pentru a continua aventura în lumea fantastică a felinelor. Războinicii își asumă decizii riscante, care vor influența destinele tuturor clanurilor de pisici.

Romanul Perfecți, cel de-al doilea volum al seriei Defecți, de Cecelia Ahern, continuă aventurile lui Celestine North, eroina declarată „cea mai defectă persoană din țară”. Adresându-se publicului YOUNG ADULT, cele două romane înfățișează o societate distopică, în care perfecțiunea este obligatorie.

Gena. O istorie fascinantă este povestea uneia dintre cele mai puternice și mai primejdioase idei din lumea științei, relatată cu măiestrie de Siddhartha Mukherjee, autor distins cu Premiul Pulitzer. Cartea se adresează publicului larg și tuturor specialiștilor dornici să descopere modul în care genetica a transformat definitiv domeniile biologiei și medicinei. Autorul îmbină stilul fermecător, ușor accesibil, cu standardele academice inerente unei lucrări cu o asemenea tematică.

Volumul Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei prezintă un portret sensibil și complex nu doar al unei gigantice personalități din istoria Rusiei, ci și al unei femei în carne și oase. Ecaterina cea Mare este a doua carte din monumentala trilogie pe care renumitul istoric american Robert K. Massie, laureat al Premiului Pulitzer, a dedicat-o familiei imperiale a Romanovilor.

Cea mai nouă revelație din domeniul cărților de nutriție și stil de viață sănătos: Capcanele dietelor. Dietă pe viață sau stil de viață?, o noutate editorială care poartă semnătura Dr. Laura Ene, le va dezvălui cititorilor secretele unei vieți fără dietă, fără frustrări și restricții, dar aflată sub semnul echilibrului și al sănătății.

EKG. Tot ce trebuie să știi este cea mai atractivă și ușor de citit carte despre EKG ce poate fi imaginată. Lucrarea le oferă studenților la medicină, dar și medicilor de la toate nivelurile tot ce e nevoie pentru a interpreta EKG-uri repede și precis.

Grant. Atlas de anatomie conține referințe vizuale uimitoare și informații de o relevanță clinică incontestabilă, adresându-se deopotrivă studenților și tuturor profesioniștilor din domeniul medical. De mai bine de 70 de ani, volumul traversează etape de continuă adaptare, pentru a satisface nevoile noilor generații de studenți, menținând în același timp tradiția de excelență a emblemei GRANT.