Leopoldo Alas „Clarín“ (1852-1901) formează, împreună cu Benito Pérez Galdós, duo-ul arhetipal al prozei spaniole de secol XIX, deşi „Clarín“ a scris numai patru romane. Însă, spre deosebire de Galdós, „Clarín“ este cunoscut în egală măsură pentru articolele sale de opinie (pe teme filosofice, religioase, politice sau literare), adesea de o ironie muşcătoare, precum şi pentru că era un susţinător înfocat al liberalismului şi al anticlericalismului şi unul dintre promotorii krausismului. Articolele sale au fost reunite în volume ca Solos de Clarín, Nueva campaña, Ensayos y revistas sau Palique, care l-au consacrat drept unul dintre cei mai importanţi intelectuali ai vremii sale.

Deşi a fost adesea asimilat curentului naturalist, graţie atenţiei sale pentru detaliu, romanele lui „Clarín“ sunt mai degrabă radiografii ale sufletelor unor indivizi frământaţi de drame interioare, cum se întâmplă, de pildă, în Pasiunea Anei Ozores sau în Su único hijo, decât manifeste pozitiviste încărcate de observaţii behavioriastice. 

În plus, „Clarín“ mai este considerat şi „părintele prozei scurte spaniole“, graţie povestirilor sale, foarte variate ca tematică şi stil, reunite în volume ca Doña Berta, cuervo, superchería, Cuentos morales sau El gallo de Sócrates, care grefează asupra aceloraşi frământări etice şi intelectuale expuse în articole.