0

Shopping cart

0 items - 0,00 RON

Vreau cartea!

Ivan Sergheevici Turgheniev (1818–1883) a fost un ilustru prozator şi dramaturg rus, descendent al unei vechi familii ruseşti. A studiat timp de un an la Universitatea din Moscova, apoi la Sankt Petersburg, iar în 1843 a fost trimis la Universitatea din Berlin, unde a studiat filosofia şi istoria. În 1858, Turgheniev a scris romanul Un cuib de nobili (Дворянское гнездо).

 

În 1859 apare volumul În ajun (Накануне), iar în 1862 este publicat cel mai cunoscut roman al său, Părinţi şi copii (Отцы и дети), în care autorul descrie admirabil doctrina nihilistă care începea să se răspândească în Rusia. Dar Turgheniev nu rămâne cunoscut doar pentru romanele sale, ci şi pentru o varietate de nuvele şi povestiri scurte, unele adunate în volume: Povestirile unui vânător (Записки охотника, 1852), Prima iubire (Первая любовь, 1860), Apele primăverii (Вешние воды, 1872), Asia (Aся, 1858).

 

În opera lui, Turgheniev face o analiză profundă a naturii umane. Un sentiment de melancolie, aproape pesimist, se desprinde din scrierile sale. Spre deosebire de Tolstoi şi Dostoievski, motivele religioase nu apar în operele autorului, care a fost implicat mai mult în mişcările de reformă socială din Rusia.

Cărți de: Ivan Sergheevici Turgheniev

Nu exista produse conform criteriilor selectate.