Între 19 și 22 aprilie 2018, Editura ALL îi așteaptă pe timișoreni la Salonul de Carte Bookfest. Cea de-a VII-a ediție a târgului are loc la Centrul Regional de Afaceri Timiș (Bulevardul Eroilor de la Tisa nr. 22). Intrarea publicului este liberă, iar programul de vizitare este între orele 10.00 și 20.00.

Vizitatorii vor găsi, în standul Editurii ALL, reduceri de până la 80%, cele mai căutate titluri publicate, dar și ultimele apariții editoriale.

Seria Pisicile războinice. Noua profeție a ajuns la a zecea carte, Strălucirea stelelor, iar din trilogia Foxcraft, semnată de Inbali Iserles, a apărut cel de-al doilea volum, Bătrânii. Cea mai nouă serie de cărți de activități dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, PIXI CREATIV, va fi prezentă cu patru titluri deopotrivă educative și distractive: Forme și culori, Carte de colorat: Activități la grădiniță, Carte de ghicitori: Activități la grădiniță, Unde este motanul Miau? Caută și găsește!.

Romanul distins cu Man Booker Prize, Bătrânii ticălosi de Kingsley Amis, și cea mai frumoasă poveste de dragoste din lume, Djamilia de Cinghiz Aitmatov, vor completa oferta editurii în domeniul ficțiunii.

Printre noutăți, se mai află cartea reputatei istorice Vyvyen Brendon, Primul Război Mondial 1914-1918, povestea conflagrației devastatoare care a schimbat radical harta lumii, și a doua parte a trilogiei despre dinastia care a condus Rusia de mai bine de trei secole, Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei de Robert K. Massie, câștigător al Premiului Pulitzer pentru Petru cel Mare. Viața și lumea lui.