Cauta autor sau colectie carte
In nuce
Colectia In nuce aduna fragmente „vesnic verzi” din cultura umanitatii, impletind discursuri din arta, literatura, stiinte sociale si religie care constituie, dincolo de renumele auctorial si de valoarea pentru fiecare domeniu in parte, pilde ale intelepciunii tuturor vremurilor.
-
Cititorul poate descoperi în aceste pagini un filosof care s-a aplecat asupra temei societăţii cum puţini au făcut-o înainte de secolul XX, întrucât acesta este „miezul fierbinte” al gândirii hobbesiene, pe care arhicunoscutele sintagme „starea de natură” şi bellum omnium contra omnes nu au reuşit niciodată să-l scoată la iveală.
-
În această „poveste” satiristul irlandez ne propune o ingenioasă alegorie, în egală măsură un atac la adresa bisericilor occidentale care au pervertit până la desfigurare credinţa moştenită de la biserica primară şi la adresa modelor care au infestat atât operele spiritului, cât şi discursul teologic.
-
Scrise dupa celebra triada a „Criticilor”, textele poarta amprenta sistemului kantian de gandire, dar constituie totodata incercari remarcabile de abordare a unor subiecte de larg interes, analizate din perspectiva vesnicei clauze a „conditiilor de posibilitate”.
-
Disconfort în cultură (1930) este o lucrare de maturitate în care părintele psihanalizei investighează mecanismele care menţin coeziunea socială, respectiv contraponderea lor.
-
Charles Sanders Peirce (1839-1914) este o figura importanta a filosofiei secolului XIX si unul dintre prefatatorii principalelor curente de gandire din secolul XX, fiind considerat fondatorul pragmatismului american.
-
Lucrarea de fata, care incheie celebrul studiu Neoiobagia, constituie prima analiza bine intemeiata a vietii sociale care a caracterizat Romania intre 1866 si Al Doilea Razboi Mondial,
-
Critic erudit si pamfletar de forta, Paul Zarifopol (1874-1934) a fost un fin observator al omului si al fibrei care alcatuieste tesaturile sociale profunde. Volumul de fata cuprinde eseuri care au ramas de o actualitate acuta,
-
Scriitorul francez Xavier de Maistre (1763-1852) este fratele mai mic si mai putin celebru al ganditorului Joseph de Maistre. Ironist fin si amator de filosofie, el isi invita cititorul intr-o calatorie prin propria camera,
-
Adam Smith (1723-1790) este parintele gandirii economice moderne. In volumul de fata au fost culese cateva dintre cele mai importante capitole din lucrarea care a marcat inceputurile disciplinare ale unui domeniu
-
1
-
2
-
3
-
4
-
5
-
1
-
2
-
3
-
4
-
5
Cele mai populare cautari pe Editura ALL. Cu cat cuvantul cheie este mai mare cu atat mai populara este cautarea





Adauga in cos
Adauga la favorite









