Cauta autor sau colectie carte
SABIA LUI ATTILA
de Michael Curtis Ford
Alege cantitatea:
Numar pagini: 536
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-231-0
Data publicatie: 10.09.2010
Colectie: Roman istoric
În romanele sale despre războaiele lumii antice, Michael Curtis Ford surprinde vuietul, larma şi oroarea bătăliilor, precum şi acele momente de taină în care o simplă decizie umană schimbă cursul istoriei. În Sabia lui Attila, Ford dă viaţă deformatului Imperiu Roman al anilor 400 d.Hr., o lume a cărei armonie s-a rupt, o lume dată peste cap de războinici străini, de conducători nestatornici şi de linii de bătălie întinse până mult prea departe. În acest moment crucial, generalul Flavius Aetius este nevoit să ducă o luptă pe care nu o doreşte, dar în care înfrângerea nu îi este îngăduită.
Cândva demult, Flavius a trăit printre hunii neîmblânziţi, a alergat călare pe caii lor robuşti de război, iar pentru regele lor a fost ca şi un fiu. Acum trebuie să dea piept cu un om care i-a salvat viaţa odinioară, cu un om de care-i este teamă, pe care-l iubeşte şi îl admiră deopotrivă… un om pe nume Attila, inamicul cel mai periculos pe care Roma l-a cunoscut vreodată.
Michael Curtis Ford a avut meserii variate, de la salvamont si muzician, consultant, bancher, profesor de limba latină până la traducător. Deţine diplome de studii în economie şi lingvistică şi locuieşte în Oregon, unde, alături de soţia sa, îşi educă acasă cei trei copii pe care îi are.
In limba romana, la Editura Allfa, au aparut romanele: Sabia lui Attila si Caderea Romei.
Alte carti din colectia Roman istoric:
-
1
-
2
-
3
-
4
-
5
-
1
-
2
-
3
-
4
-
5
Cele mai populare cautari pe Editura ALL. Cu cat cuvantul cheie este mai mare cu atat mai populara este cautarea
















