Cauta autor sau colectie carte
Specialisti
-
Manualul de chirurgie generala, volumul al II-lea, completeaza patologia chirurgicala care face obiectul primului volum. Lucrarea se adreseaza in primul rand studentilor la medicina, dar si tuturor celor
-
Diversitatea patologiei chirurgicale entero-colo-rectale, mai ales in conditii de urgenta, impune generalizarea unor practici operatorii deja bine verificate, care sa confere o siguranta crescuta bolnavilor
-
Splanhnologia reprezinta una dintre cele mai importante parti ale anatomiei. Departe de a servi numai chirurgiei, notiunile de morfologie a viscerelor slujesc in masura cel putin egala unui numar mare
-
Familiaritatea cu care studenţii vorbesc despre această carte - pe care o numesc simplu „Papilian” - se datorează explicaţiilor simple şi clare, precum şi bogatei iconografii ce însoţeşte textul.
-
Aceasta lucrare abordeaza o problema dificila de patologie ORL, care se poate intalni la pacientii de orice varsta, insa cu o crestere notabila a frecventei cazurilor la copiii mici. Autorii au dorit sa
-
Anatomia clinică prezintă diferitele regiuni ale corpului uman, cu delimitarea, structura şi stratigrafia proprie fiecăreia, cu particularităţile funcţionale şi, pe cât posibil, cu patologia ei
-
Manualul de chirurgie generala, volumul al III-lea, completeaza in mod fericit notiunile de patologie chirurgicala expuse in volumele anterioare, fiind structurat in trei parti: Metodologia examenului clinic,
-
Aceasta lucrare reprezinta rodul activitatii practice desfasurate de autori in cadrul clinicii ORL a spitalului de copii M. S. Curie din Bucuresti. Cele trei subiecte de sinteza tratate sunt: patologia
-
Stenozele cicatriciale laringo-traheale au devenit astazi din ce in ce mai frecvente si reprezinta o importanta provocare pentru orice medic specialist ORL. Aceasta lucrare cuprinde, in afara unor capitole...
-
Un diagnostic rapid si corect in situatii de urgenta reprezinta prima conditie pentru reusita terapiei ulterioare.Examenul clinic atent si utilizarea eficienta a informatiei paraclinice sunt necesare.Volumul...
-
Ginecologia, dobandind in ultimii 25 de ani o semnificatie largita si depasind cadrul definitiei clasice, de ramura a medicinei care se ocupa de diagnosticul si tratamentul bolilor aparatului genital feminin,...
-
Rod al unor indelungate preocupari metodologice formative, atlasul este realizat pe principiul somatotipiei si infatiseaza proiectiile cutanate ale tuturor formatiunilor anatomice importante din organism.
-
Lucrarea originală în literatura medicală românească, aduce în atenţia medicilor chirurgi, dar şi a celor doritori să se instruiască pe această temă, unele dintre caracteristicile definitorii...
-
Bolile parazitare impun masuri urgente de prevenire, combatere si eradicare a infestarilor, de evitare a poluarii chimice medicamentoase, determinate de acumularile de reziduuri cu potential activ...
-
1
-
2
-
3
-
4
-
5
-
1
-
2
-
3
-
4
-
5
Cele mai populare cautari pe Editura ALL. Cu cat cuvantul cheie este mai mare cu atat mai populara este cautarea





Adauga in cos
Adauga la favorite









