Benito Pérez Galdós (1834-1920) este cel mai de seamă reprezentant al curentului realist din literatura spaniolă de secol XIX şi unul dintre cei mai mari scriitori hispanofoni. Galdós este considerat scriitorul care a reînsufleţit tradiţia narativă spaniolă, redându-i prestigiul de care se bucura în timpul aşa-numitului „Secol de Aur“, iar cariera sa literară coincide cu ceea ce se cheamă renaşterea romanului spaniol. 

Este autorul care a racordat romanul spaniol la tradiţia realismului european şi i-a trasat noi direcţii teoretice: preocuparea pentru viaţa de zi cu zi a oamenilor din clasa mijlocie (seria de douăzeci şi patru de „Romane spaniole contemporane“, asemănătoare, în stil şi subiect, cu Comedia umană a lui Balzac: El doctor Centeno, Fortunata şi Jacinta, La de Bringas etc.), pentru dramele lor spirituale (Dragoste pierdută, La loca de la casa, Misericordia etc.), pentru identitatea naţională spaniolă (seria „Episoadelor naţionale“: La corte de Carlos IV, Los cien mil hijos de san Luís, Luchana, Las tormentas del 48 etc.). 

În 1897 a fost ales membru al Academiei Regale, în ciuda opoziţiei neocatolicilor, care îl contestau din pricina romanului Doña Perfecta, prin intermediul căruia denunţase intoleranţa religioasă. A fost membru al Forţelor Republicane Unite, deputat şi chiar copreşedinte al Coaliţiei Republicano-Socialiste, în 1909. La moartea sa, în 1920, cortegiul funerar a fost compus din mai bine de douăzeci de mii de madrileni.