Mihail Gălăţanu s-a născut în 1963, la Galaţi. A absolvit Facultatea de Fizică-Mecanică în 1988 și a fost bursier al guvernului francez şi al Comunităţii Europene. A lucrat pentru revista bilingvă Europe/Europ a Uniunii Europene și a fost redactor-şef la Flacăra, Playboy și Flagrant. A publicat mai multe volume de poezie, printre care Ştiri despre mine (1987), Scrâşnind în pumni, cu graţie (1993), Evanghelia lui Barabas (1996), Poetus Captivus (1998), Diapazonul plictisit (2002) și Douăsprezece cântece înaintea nașterii (2012). A scris de asemenea eseuri și proză – Meşterii de clopote (roman, 1999; Premiul național pentru proză „Liviu Rebreanu“), Strada Plantelor (nuvele, 2001), Mireasa fără corp (roman, 2006), Despre artă, misticism şi nebunie (eseuri, 2009). Este membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN Clubului Român.
„Cred că arta și literatura pot justifica o viață. Ambele pot forma un destin. În ambele este decent să fii fanatic. Arta mea este lucrul în care am pus totul, de aceea pot glumi îndelung despre ea. Nu fac nicio diferență între artă, literatură, viață, poezie, ursită. Sunt noțiuni grave, dar pe marginea cărora poți vibra liniștit – și în mâinile cărora îți poți abandona, definitiv, suflarea. Oricât de mult ai iubi arta, poezia, literatura, niciodată nu le iubești îndeajuns. Idealul meu  e atât de înalt, încât nu mă voi ridica niciodată la înălțimea lui. Arta e pe viață și pe moarte; mai ales pe moarte. Trec în lumea cealaltă scriind – și, dincolo, tot asta voi face. Așa că moartea nu e decât o trecere la altă masă de scris: nu e o schimbare, ci o continuare.“ (Mihail Gălățanu)